ciocán (ciocane),
s.n. –
1. Unealtă formată dintr-un
corp de
metal,
prevăzută cu
mîner,
folosită la
bătut. –
2. Ciocan de
lemn, mai. –
3. Ciocan de
poartă. –
4. Tîrnăcop,
săpăligă. –
5. Pivot de de vîrtelniță. –
6. Ciocănel percutor. –
7. Con de
pin. –
8. Cocean,
știulete de
porumb dezghiocat. –
9. Tulpină de
porumb, care rămîne în pămînt după
recoltare. –
10. Cocean de
zarzavat, în
special de
varză. –
11. Parte interioară necomestibilă,
resturi de
pară sau
măr. –
12. Picior de
ciupercă. –
13. Pahar înalt în care se
servesc băuturile, mai
ales țuica de
prune,
țoi. –
14. Pește-
ciocan (Zygaena malleus). –
15. (Arg.)
Membru viril. – Megl.
cioc, cecan. Cuvînt care
coincide în
același timp cu
posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu
formațiile mai
mult sau mai
puțin identice din alte
limbi. Cf. sl.
čekanŭ, bg.
čukan, čekan, sb.
čekanj, čekanac; rut.,
rus.
čekan, tc.
çakan, mag.
csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος,
alb.
tšokanë.
Legătura și
filiația acestor cuvinte este
practic imposibil de
stabilit. Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și
DAR presupun că
rom.
provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich,
Wander., 14,
derivă forma rut. din
rom. După Roesler 608,
izvorul cuvîntului
rom.
trebuie căutat în tc.; după Philippide,
Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705,
posibil în
alb., în
timp ce Meyer,
Neugr. St., II, 89 și Schuchardt,
ZRPh., XV, 104, se gîndesc la
izvoare onomatopeice. Cuvîntul
rom. nu pare să
provină din sl., unde este
vorba de o
formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care
crede că
formele sl.
provin din tc.). Este mai
probabil, să fie
formații spontane, care
pot coincide în sl. și în
rom.,
căci în
ambele există condițiile necesare pentru producerea lor,
respectiv rădăcina expresivă čok- și suf.
-an.
Pentru sensurile de „
trunchi,
tulpină”, cf. der. lui
bot;
sensul de „
pahar,
țoi”
vine de la
obiceiul de a
ciocni paharele înainte de a se
bea. Cu
sensurile 7-12 este m.,
adică în
acele întrebuințări în care
coincide și se
confundă cu
cocean, de
asemenea m. – Cf.
cioc. Der.
ciocănaș, s.m. (
ciocănel;
băț de
tobă;
ciocănel de
pian);
ciocănaș, s.m. (
miner care
muncește într-o
salină;
plantă,
conduraș,
Tropaeolum maius);
ciocănel, s.n. (
ciocan mic;
băț de
tobă;
pahar de
băut,
țoi;
broderie le mînecile
iilor și
cămășilor tipice);
ciocăni, vb. (a
bate repetat într-un
corp tare; a
bate, a
lovi; a
bate în
ușă; a
închina;
despre păsări, a mînca; a
importuna, a
sîcîi, a
bate la
cap), care s-a
unit cu
ciocni, și de
asemenea cu
rus.
čekaniti;
ciocană, s.f. (
dans tipic);
ciocănărie, ciocăniște, s.f. (
porumbiște după ce s-a
cules porumbul);
ciocăneală, s.f. (
acțiunea de a
ciocăni);
ciocănitoare, s.f. (
pasăre,
ghionoaie, Dryocopus Martius;
morișcă,
huruitoare);
ciocănitor, adj. (care
ciocănește);
ciocănitură, s.f. (
ciocăneală,
bătaie);
ciocănea, s.f. (
sitar, Scolopax rusticola), a
cărui der. nu este
clară. Rămîne de
lămurit și
legătura cu
ciocmăni, vb. (a
certa, a
dojeni), der.
ciocmăneală, s.f. (
ceartă), care
cer o
formă *
ciocman.