ca
conj. –
1. (Înv.)
Pentru că, întrucît. –
2. Pentru ca, cu
scopul ca. Lat.
quia (Pușcariu 244;
DAR; Sandfeld,
REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117).
Sensul s-a
pierdut din
sec. XVII.
Astăzi apare numai cu
sensul 2, și
totdeauna în
compunere,
ca să,
deci pentru a
introduce un conjuctiv.
Folosirea lui
ar trebui să se
reducă la prop. care
indică finalitate sau consecință:
mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși,
uzul cere prezența lui
ca,
atunci cînd
conjunctivul nu
urmează imediat după
verbul principal:
nu vreau să mă vadă toată lumea, dar:
nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a
acestor două expresii este
cauza pentru care
folosirea lui
ca să s-a
extins exagerat,
astfel încît este
ușor să se
spună,
impropriu,
nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această
formă incorectă este
simțită tot mai
puțin ca
atare,
așa că
astăzi ca să a
devenit mai
mult sau mai
puțin echivalent al lui
să.
Pentru der.
romanici ai lui
quia (v. it., it. de
sud, v. sp., v.
port.
ca, it.
che, prov., fr., cat., sp.,
port.
que), cf. J. Jaquet,
Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde,
totuși,
lipsesc rom.
ca, mr.
ca să (tra să), megl.
ca si.