bulúc (bulúcuri),
s.n. –
1. Unitate tactică a
vechii artilerii,
companie. –
2. Corp,
unitate. –
3. (Adv.)
Laolaltă, în
masă, de-a
valma. – Mr.
buluche, megl.
biluc, biiuc. Tc.
böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι,
alb.
bülük, bg.
bjuljuk. Înv., cu
sensurile 1 și 2. – Der.
buluci, vb. (a
aduna, a strînge);
bulucbașe, s.m. (
căpitan;
comandant de
companie), din tc.
büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333);
bulibașe, s.m. (
conducător de
țigani),
deformare a cuvîntului
anterior;
bulucbășel, s.m. (
adjunct de
căpitan);
bulucbășie, s.f. (
companie).