búbă (búbe),
s.f. –
Umflătură,
abces,
buboi.
Creație expresivă, cf. lat. *
buba, de unde fr.
bube, sp.
bu(b)a,
port.
bouba și pe de altă
parte, gr. βουβών (
Diez,
Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „
larvă”,
alb.
bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb.
buba „
vierme de
mătase”, rut.
buba „
umflătură”. Nu pare
posibilă der.
directă din lat.,
propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu,
Hlr., 365; nu este
sigură nici der. din sl.
propusă de
DAR,
datorită diferențelor semantice. Este mai
probabil să fie
vorba de
creații spontane, care
coincid în
multe limbi în
același timp, cf. fr.
bobo. Der.
abubă, s.f. (
dalac,
bubă-
neagră);
buba, vb. (a avea
abcese; a se
molipsi de
vărsat);
bubat, adj. (
plin de
bube, care are
dalac;
infectat);
bubat, s.n. (
vărsat);
bubiță, s.f. (
zgaibă;
boală a
cartofului);
buboi, s.n. (
furuncul);
buboios, adj. (
plin de
bubă);
buboșa (var.
boboșa), vb. (a se
umfla), pe care
DAR îl leagă în
mod eronat de
boboș;
buburos, adj. (
bubos);
buburoșa, vb. (a se scofîlci);
bubuliță, s.f. (
zgaibă,
coș);
buburuz (var.
buburuză, buburez, buburuță), s.n. (
cocoloș,
bulgăre,
grunz,
orice masă rotundă mică;
gărgăriță,
Coccinella septempunctata),
probabil derivat pe
baza suf. -
ză,
cum sînt
coacăză, pupăză (Densusianu,
Bausteine, 478,
îl consideră der. de la
bumb);
buburuzos, adj. (
granulos);
bobîlcă, s.f. (
amigdalită),
contaminare a lui
bubă cu
gîlcă;
bubușlie, s.f. (
boabă). După
Candrea,
Elementele, 407, sb.
bubulijca, bubolica provine din
rom.
bubuliță. Întrucît
rezultatele spontane coincid adesea,
buburuză prezintă o
analogie cu sp.
burujo,
sard.
boborrissina „
furnică” (Wagner 300).