bárcă (bắrci),
s.f. –
Ambarcație mică. – Mr., megl.
varcă, barcă. It.
barca,
probabil pe
cale orientală: cf. tc., bg.
barka, ngr. μτάρκα și βάρkα,
alb.
barkë.
Diez, I, 53 (
urmat de Koerting 1232; cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 275) a
crezut în
mod eronat că este
vorba de
păstrarea directă a lat.
barca. Cuvîntul mr. din ngr. și
direct din it. (Ruffini 328). Der.
barcagiu, s.m. (
luntraș);
debarca, vb., pe
baza fr.
débarquer;
îmbarca, vb., ca fr.
embarquer;
debarcader, s.n., ca fr.
débarcadère;
îmbarcațiune, s.f., din fr.
embarcation.