ÁRTĂ
(‹ fr., lat.) s.f.
1. Formă a
activității umane și a
conștiinței, constînd în
realizarea de
structuri expresive capabile să
genereze și să
comunice emoții specifice complexe, la care
participă,
atît în
actul creației cît și în acela al
receptării,
senzorialitatea,
intuiția,
afectivitatea și
inteligența. De-a
lungul istoriei sale,
creația artistică, păstrîndu-și
specificitatea de
geneză,
conține și
transmite în
limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau
subiectivă pe care
artistul o
traversează. Această
apartenență la o
dublă realitate conferă artei statutul de
dimensiune constitutivă a
umanului.
Parte integrantă a
culturii,
a. îndeplinește un
rol important în
societate prin
funcțiile cognitivă și
educativă care-i sînt
implicite. ♦
Operă de a. =
operă realizată prin
activitatea artistică creatoare. ♦
Om de a. =
persoană care
desfășoară o
activitate artistică sau care
studiază probleme de
artă.
Arte frumoase =
denumire dată
grupului de
arte alcătuit din:
pictură,
sculptură,
grafică (în
trecut și
arhitectură,
poezie,
muzică și
dans).
Arte plastice v.
plastic. A. decorativă v.
decorativ.
A. populară =
ansamblu de
creații artistice, de
obicei anonime,
realizate de
popor (
literatură,
muzică,
dansuri,
obiecte de
artă plastică sau de
artă decorativă).
A. poetică v.
poetic (3).
A. pentru a. =
formulă exprimînd
teza autonomiei absolute a
a. față de
societate. În
sec. 19, ca
reflex al
dezacordului dintre adepții tezei și
mediul existent,
a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului și
influențelor mentalității filistine în
artă.
A. 1900 (a. nouă) =
mișcare artistică generată de
ideile estetice europene de la sfîrșitul
sec. 19 și
începutul sec. 20.
Corespunde următoarelor curente artistice:
art nouveau în
Franța,
Jugendstil sau
Secession în Germania și
Austria;
modern-style în
Anglia,
stil „Floreale” în Italia,
stil „Coup de fouet” în Belgia,
școala din Glasgow în
Scoția,
stil „Joventud” în
Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se
definește ca o
tentativă de
integrare a
artei în
viața socială,
astfel situîndu-se în
curentul general al
avangardei democratice.
Trăsătura generală a
mișcării este
căutarea unei noi și
moderne sinteze a
artelor. La
începutul sec. 20,
a. 1900 marchează arhitectura,
decorația,
pictura,
sculptura și artele
grafice pe
teritoriul României.
Ecouri ale acestei mișcări se
simt în
opere lui
Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În
cadrul a. 1900 din
România apar formele originale ale stilului neoromânesc din
arhitectură,
promovat de I. Mincu, P.
Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești.
Importantă este și
școala Secession de
arhitectură și
decorație din Transilvania.
A. cinetică =
curent artistic internațional, răspîndit în al cincelea
deceniu al
sec. 20 prin
opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se
caracterizează prin
experimentarea unor
mișcări în
opera de
artă, de la
cele mecanice și
luminoase la
cele electromagnetice,
supuse unor
calcule și
programe de
tip științific.
A. concretă =
curent artistic european din
cadrul mișcării abstracte moderne,
caracterizat printr-o
mare libertate compozițională.
Principiile curentului sînt teotetizate de
șeful grupului,
Theo van Doesburg, în „
Manifestul artei concrete” (1930).
2. Îndemînare într-o
activitate;
pricepere,
măiestrie. ♦
Îndeletnicire care
cere îndemînare și
pricepere. ♦
Arte grafice =
tehnica reproducerii și
multiplicării, sub
formă de
imprimate sau de
cărți, a
originalelor scrise sau
desenate de
obicei în
creion,
cărbune,
cretă sau
peniță.
Arte liberale = (în
ev.
med.)
cele șapte discipline care
constituiau învățămîntul
scolastic,
grupate în
ciclurile trivium și
quadrivium.
A. militară =
parte a
științei militare care
studiază teoria și
practica pregătirii și
ducerii acțiunilor de
luptă și a
războiului.