ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
animál s. n., pl. animále
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ține de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
ANIMÁL2 ~e n. 1) Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal
animál (animále), s.n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s.n.; animalitate, s.f. (lipsă de simțire; viață animală).
ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
ANIMÁL I. s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)