AMERICÁN, -Ă
(‹
America), adj., s.m. și f.
1. S.m. și f. (la m. pl.)
Națiune constituită pe terit. S.U.A. din
populații eterogene, de
religie creștină (
majoritatea populației).
Există c. 260 de
confesiuni religioase. ♦
Persoană aparținînd
populației S.U.A.
2. Adj. Care
aparține Americilor șau
populației acestora,
privitor la
Americi sau la
populațiile lor; (mai
ales) care
aparține S.U.A. sau
populației lor,
privitor la S.U.A. sau la
populația lor. ♦
Arta a. =
arta care s-a
dezvoltat pe
teritoriul S.U.A. și al Canadei și care a
apărut o dată cu
primii colonizatori. În
arhitectură, în
sec. 17 și 18 este
caracteristic „
stilul colonial” (
construcții în
lemn).
Către sfîrșitul
sec. 18 se
impune în
arhitectura oficială neoclasicismul („Capitoliul” din Washington),
căruia i se
adaugă în
prima jumătate a
sec. 19
neogoticul. Din a
doua jumătate a
sec. 19 se
afirmă în
construcțiile publice și de
locuit arhitectura funcțională (
cea mai
semnificativă creație fiind „zgîrie-
norii”).
Folosirea scheletului de
oțel, a
betonului armat și a
sticlei a
dat posibilitatea unor
soluții noi,
formele evoluînd
către simplitate și
eleganță (
Școala din Chicago-Louis Sullivan).
Artele plastice s-au
dezvoltat sub
influența europeană, mai
ales olandeză și
engleză. În
sec. 17-18, John Smibert
crează un
realism figurativ care
durează aproape un
secol, avînd ca
reprezentanți principali pe: John
Singleton Copley, Robert Feke,
Benjamin West.
Sec. 19 este
dominat de
influența neoclasică și și
romantică, constînd în
apariția peisajului „cu
adevărat american” și în
descoperirea „
bunului sălbatic”. Se
remarcă George Catlin, George Caleb Bingham și, după
războiul de
Secesiune, Thomas Eakins și Winslow Homer.
Impresionismul,
reprezentat mai
ales de Mary Cassat nu are o
importanță deosebită în
evoluția a. a..
Sec. 20
începe cu o
criză de
identitate a
artei, a
cărei depășire o
încearcă Școala celor
opt („
Școala lăzii de
gunoi”)
condusă de Robert
Henri.
Momentul intrării a. a. în
contextul artei moderne îl constituie apariția Galeriei Stieglitz (Armony
show). Sub
influența marilor artiști postimpresioniști din Europa
lucrează – încercînd în
același timp o
situare prin
subiect în
lumea americană – Arhur B. Dove, John
Marin, Georgia O'Keefe.
Perioada interbelică este
dominată de
așa-
numitul „
Imn al
dinamului”,
acceptare și
deificare a
industrialului ce va
determina apariția stilului „
Hard edge” și a
trei artiști majori: Stuart Devis,
folosind în
lucrări sale colajul,
schematismul decorativ și
variațiunile abstracte,
Alexander Calder cu „
Stabilele” și „
Mobilele”
sale realizate în
metal și David Smith cu
sculpturile ideografice. În
timpul și după al
doilea război mondial, sub
influența Bauhausului, F.L. Wright
caută să
creeze în
spirit modern o
arhitectură organică. I se
adaugă o
suită de
pionieri ai
arhitecturii moderne veniți din Europa: W. Gropius, Mies
van der Rohe, E. Saarinen, R.
Neutra. În
artele plastice,
Galeria „
Arta secolului” a lui Peggy Guggenheim
duce la
apariția expresionismului abstract (Arshile Gorky), a
picturii gestuale (Jackson
Pollack) și a unui
expresionism de
nuanță brutal-
tragică (Willem de Kooning). Prin
arta abstractă a lui Rothko și Barnett Newman se
ajunge la Noua
Școală din New
York, în
cadrul căreia se
dezvoltă curentele Op art (Noland),
sculptura minimalistă, Pop
Art (Rauschenberg, George Segal) și hiperrealismul
anilor '70 (Charles Close, Noël Mahaffey, Tony Smith).