ÁRTĂ
(‹ fr., lat.) s.f.
1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în
actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. De-a lungul istoriei sale, creația
artistică, păstrîndu-și specificitatea de geneză, conține și transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenență la o dublă realitate conferă
artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii,
a. îndeplinește un rol important în societate prin funcțiile cognitivă și educativă care-i sînt implicite. ♦
Operă de a. = operă realizată prin activitatea
artistică creatoare. ♦
Om de a. = persoană care desfășoară o activitate
artistică sau care studiază probleme de
artă.
Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut și
arhitectură, poezie, muzică și dans).
Arte plastice v.
plastic. A. decorativă v.
decorativ.
A. populară = ansamblu de creații
artistice, de obicei
anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de
artă plastică sau de
artă decorativă).
A. poetică v.
poetic (3).
A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a
a. față de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepții tezei și mediul existent,
a.p.a. era îndreptată împotriva
didacticismului, academismului și influențelor mentalității filistine în
artă.
A. 1900 (a. nouă) = mișcare
artistică generată de ideile estetice
europene de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice:
art nouveau în Franța,
Jugendstil sau
Secession în Germania și
Austria;
modern-style în
Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, școala din Glasgow în Scoția, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se definește ca o tentativă de integrare a
artei în viața
socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mișcării este căutarea unei noi și moderne sinteze a
artelor. La începutul sec. 20,
a. 1900 marchează
arhitectura, decorația, pictura, sculptura și
artele grafice pe teritoriul României. Ecouri
ale acestei mișcări se simt în opere lui Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul
a. 1900 din România apar formele originale
ale stilului neoromânesc din
arhitectură, promovat de I. Mincu, P.
Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești. Importantă este și școala Secession de
arhitectură și decorație din Transilvania.
A. cinetică = curent
artistic internațional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mișcări în opera de
artă, de la cele mecanice și luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule și programe de tip științific.
A. concretă = curent
artistic european din cadrul mișcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozițională. Principiile curentului sînt teotetizate de șeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul
artei concrete” (1930).
2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și pricepere. ♦
Arte grafice = tehnica reproducerii și multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărți, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniță.
Arte liberale = (în ev. med.) cele șapte discipline care constituiau învățămîntul scolastic, grupate în ciclurile
trivium și
quadrivium.
A. militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.