TON
s.n. 1. Gradul de înălțime al unui sunet. ♦
Intervalul dintre două trepte alăturate
ale gamei diatonice,
egal cu două
semitonuri. ♦
A da tonul = a) a
stabili tonalitatea unei
cântări vocale, folosind
diapazonul; b) a
iniția ceva.
2. Mlădiere,
inflexiune a vocii,
intonație.
3. Fel de a spune, de a-și
exprima gândurile. ♦ Felul în care se
prezintă, în
general, o scriere (
literară). ♦ Fel de a fi, de a se purta în
general.
4. Nuanță a
culorilor (într-un
tablou). ♦
Culoare dominantă,
tonalitatea generală a unui
tablou. [Pl.
-uri. / cf. fr.
ton, it.
tono, lat.
tonus].