REȚÍNE
vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis,
arestat, a
priva (pe cineva) de
libertate. ♦
tr., refl. (
Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna.
2. A ține asupra, a păstra.
3. A
rezerva.
4. A opri o parte dintr-o
sumă de bani cuvenită cuiva.
5. A ține
minte.
6. (
Jur.) A se
admite de către
instanță existența unei stări de fapt pe
baza probelor prezentate. [P.i.
rețín. / <
re- +
ține, după fr.
retenir].