ABSOLÚT, -Ă
adj. (
op.
relativ).
1. Care nu este supus unei
restricții,
necondiționat. ♢
Monarhie absolută =
monarhie în care
suveranul are puteri nelimitate. ♦ (
s.n.; în idealismul obiectiv)
Principiu veșnic,
imuabil,
infinit, care
ar sta la
baza universului. ♦ (
În filozofia idealistă)
Spirit absolut, (
idee)
absolută =
factor primordial al
universului,
identificat cu
divinitatea.
2. Considerat în
raport cu sine însuși și nu în
comparație cu alte
persoane asemănătoare. ♢
Adevăr absolut = adevăr care
reprezintă cunoașterea
completă a
realității;
element al cunoașterii care nu poate fi
infirmat în viitor; (
fiz.)
mișcare absolută =
deplasarea unui
corp față de un
sistem de
referință fix;
zero absolut =
temperatura cea mai joasă
posibilă (-273 ºC).
3. (
Mat.; despre mărimi) Care nu
depinde de
sistemul la care este
raportat. ♢
Valoare absolută =
valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi;
verb absolut =
verb tranzitiv cu
complementul direct neexprimat.
4. Desăvârșit,
complet,
perfect. //
adv. Cu desăvârșire, întocmai,
exact. [< lat.
absolutus <
absolvere – a dezlega, cf. fr.
absolu].