CONDÚCE
vb. III.
1. tr. A fi în frunte, a îndruma un
grup de
oameni, o
instituție, un
sector al treburilor
publice, o
activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în
domeniul respectiv. ♦ (
Fig.) A
dirija o
discuție; a călăuzi, a
supraveghea desfășurarea unei
dezbateri.
2. refl. A se
comporta, a se
orienta (după anumite
norme,
principii etc.).
3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătându-i drumul).
4. tr. A
dirija mișcarea, mersul unui
vehicul. [P.i.
condúc, perf.s.
-dusei, part.
-dus. / < lat.
conducere].