îmbiá (-íu, îmbiát),
vb. –
1. A
solicita, a
cere. –
2. A
invita, a
pofti. –
3. A
oferi, a
propune. Lat.
ambῑre, al
cărui sens propriu de „a
înconjura”
trecuse deja în
limba clasică, ca cel de „a
solicita”, cf. la
Tacit,
Germ., 17,
nuptiis ambiuntur „
le propun căsătorie”.
Schimbarea de
conjugare ambῑre ›
*ambiāre ca în
accῑre ›
aciua. Acest
etimon,
propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi
fost acceptat.
Totuși, pare mai
sigur decît der.
propusă de Pușcariu,
Dacor., IV, 1319 și
DAR (cf. REW 9295 și
Graur,
BL, V, 117), din lat.
*inviāre „a
obliga”, de la
vis „
forță”, sau decît
cea a lui Scriban, din lat. *
inviāre „a
îndruma”. Din lat. *
invitāre (Koerting 5136), nu este
posibil. – Der.
îmbieală, s.f. (
invitație,
rugăminte,
solicitare);
îmbietor, adj. (
atractiv);
îmbietură, a.f. (
invitație);
îmbiecios, adj. (care se
lasă rugat).