definiția zise definiție dex

așá zicând

adv. + vb.

AȘA-ZÍS

adj. pretins. (Un ~ inspector.)

AȘA-ZÍS

adj. pretins. (Un ~ inspector.)

așá-zís

adj. m., pl. așá-zíși; f. sg. așá-zísă, pl. așá-zíse

așá-zís

adj. m., pl. așá-zíși; f. sg. așá-zísă, pl. așá-zíse

care va să zică

loc. conjcț.

óm-zi

s. f., pl. om-zile

própriu-zís

adj. m. [-priu pron. -priu], pl. própriu-zíși; f. sg. própriu-zísă, pl. própriu-zíse

própriu-zís

adj. m. [-priu pron. -priu], pl. própriu-zíși; f. sg. própriu-zísă, pl. própriu-zíse

sus-zís

adj. m., pl. sus-zíși; f. sg. sus-zísă, pl. sus-zíse

sus-zís

adj. m., pl. sus-zíși; f. sg. sus-zísă, pl. sus-zíse

va să zícă

(vrea să însemne) vb. + vb.

ZÍCE,

zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ♢ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♢ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ♢ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu. ♢ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ♢ Impers. O fată ce-i zice Maria. ♢ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). Lat. dicere.

ZÍCE

vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune. (A ~ următoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunța. (A ~ următoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

ZÍCE

vb. v. chema, citi, cânta, executa, interpreta, intona, numi, parcurge.

A zice

≠ a tăcea

zíce

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zícem, 2 pl. zíceți, perf. s. 1 sg. ziséi, 1 pl. zíserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zíce

A ZÍCE zic 1.

tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ♢ Ce mai zici? ce mai faci? Va să zică adică; prin urmare. 2) A enunța cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiecție; a obiecta. Ai ce zice? 4) A găsi de cuviință; a crede; a considera; a socoti. ♢ Să zicem a) să admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere

ZÍCE

, zic, vb. III. Intranz. A purta numele; a se numi; a se chema.

zíce (-c, -is),

vb. – 1. A spune. – 2. A afirma, a asigura. – 3. A vorbi, a pronunța. – 4. A se ruga. – 5. A citi, a declama, a recita. – 6. A cînta. – 7. A celebra, a oficia. – 8. A suna un instrument. – 9. A obiecta, a critica. – 10. A pretinde, a susține. – 11. A crede, a gîndi. – 12. A numi, a porecli. – 13. (Refl.) A se chema. – 14. (Refl.) A se presupune, a trece drept. – Mr. dzîc, dzîșu, dzițeare; megl. zic, ziș, ziceri; istr. zic, zis. Lat. dῑcēre (Pușcariu 1941; REW 8268; Popinceanu, ZRPh., LVI, 236), cf. it. dicere, gt. dire, sp. decir. – Der. zicală, s.f. (proverb; formulă magică; bucată muzicală); zicălaș (var. zicălău, zicaș), s.m. (lăutar); zicătoare, s.f. (proverb; bucată muzicală); zicătură, s.f. (proverb; bucată muzicală); zicere, s.f. (zicală; expresie); zicător, s.m. (lăutar); zisă, s.f. (afirmație; proverb); prezice, vb., format după fr. prédire; cf. contrazice. Cică, adv. (după cum se spune, se pare), este o simplă abreviere a lui zice că, cf. calabr. cica.

ZIS, ZÍSĂ,

ziși, zise, adj., s.f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ♢ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S.f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

ZIS

adj. denumit, intitulat, numit, poreclit, supra-numit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

zis

adj. m., pl. ziși; f. sg. zísă, pl. zíse

ZIS zísă (ziși, zíse)

Care este poreclit. ♢ Așa-zis numit astfel (nemotivat sau convențional). /v. a zice

ZIS, -Ă

, ziși, -se, adj. 1. ~ ♢ (Substantivat) Zisul Dillon, după ce l-a luat deoparte.... ♦ Care are pretenția că este într-un anumit fel. 2. s.f. (mai ales la pl.) ~.