vindecá (-c, át),
vb. –
1. (Înv.) A
reface, a
repara. –
2. A
tămădui, a
însănătoși. – Mr.
vindic(are). Lat.
vindĭcāre (
Diez, I, 441; Cipariu,
Gram., 308; Șeineanu,
Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu,
GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it.
vendicare, prov., cat.
venjar, fr.
venger, sp.
vengar, port.
vingar. Semantismul diferit al
rom. se
explică, mai
bine prin
sensul lat. de
a elibera (Rohlfs,
Differenzierung, 39), prin
ideea de „a pune în
stadiul inițial”, cf. sp.
reponerse. Uz mai
general decît cel
indicat de
ALR, I, 137. Der.
vindecător, adj. (care
vindecă,
curativ);
vindecătoare (var.
vindecuță), s.f. (
specie de
creson,
Alliaria officinalis);
vindecea, s.f. (
plantă medicinală,
Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.)
vindicativ, adj.;
vindictă, s.f.