definiția via definiție dex

VIÁ²,

viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

VÍA¹

prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

VIÁ²,

viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viață; a trăi, a viețui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.

VÍA¹

prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcția; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.

VÍA

prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

VÍA

prep. prin. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.)

VIÁ

vb. v. dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține,viețui.

VIÁ

vb. v. dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține,viețui.

vía

prep.

viá

vb., ind. prez. 1 sg. viéz; conj. prez. 3 sg. și pl. viéze (sil. vi-e-); ger. viínd

viá

vb., ind. prez. 1 sg. viéz; conj. prez. 3 sg. și pl. viéze (sil. vi-e-); ger. viínd

vía

prep.

A VI//Á ~éz

intranz. înv. 1) A se afla în viață; a fi viu; a viețui; a trăi; a exista. 2) (despre sentimente, atitudini) A continua să existe; a dura; a dăinui; a trăi; a persista. /<lat. vivere

A VI//Á ~éz

intranz. înv. 1) A se afla în viață; a fi viu; a viețui; a trăi; a exista. 2) (despre sentimente, atitudini) A continua să existe; a dura; a dăinui; a trăi; a persista. /<lat. vivere

viá (viéz, vis),

vb. – A trăi. – Mr. vie. Lat. vῑvĕre (Tiktin; Candrea; lipsește în REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Înv., aproape ieșit din uz; totuși se aude uneori; de ex. în Munt. Conjug. înv. era viu, vie, în loc de viez, viează. A fost înlocuit de trăi, poate din cauza omofoniei parțiale cu a veni (Pușcariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl. -nic, greșit -tnic, cum apare în multe cuvinte sl., cf. cîrstnic, platnic etc. (dup[ Tiktin, prin analogie cu sl. žitelĭnikŭ).

VIA

prep. Pe drumul, în direcția. // s.f. (Tehn.; în forma vie) Drum, rută. [< lat., fr., it. via].

VIA

prep. Pe drumul, în direcția. // s.f. (Tehn.; în forma vie) Drum, rută. [< lat., fr., it. via].

VÍA¹

I. s. f. drum pavat, destinat circulației interne, la romani. II. prep. pe drumul, pe ruta, prin... (< fr., lat. via)

VÍA¹

I. s. f. drum pavat, destinat circulației interne, la romani. II. prep. pe drumul, pe ruta, prin... (< fr., lat. via)

VIÁ²

vb. intr. a trăi, a viețui; a exista. ♢ a dăinui, a dura. (< lat. vivere)

VIÁ²

vb. intr. a trăi, a viețui; a exista. ♢ a dăinui, a dura. (< lat. vivere)

a jupui de viu

(pe cineva) expr. 1. a bate foarte tare (pe cineva). 2. a-i lua (cuiva) toți banii.

APĂ VÍE

s. v. acid azotic, acid nitric.

APĂ VÍE

s. v. acid azotic, acid nitric.

ARGINT-VÍU

s. v. hidrargir, mercur.

argínt-viu

s. n., art. argíntul-viu

CONTEMPLARE VÍE

s. v. intuiție.

CONTEMPLARE VÍE

s. v. intuiție.

FOC VÍU

s. v. zona zoster.

INTUIRE VÍE

s. v. intuiție.

INTUIRE VÍE

s. v. intuiție.

OPERĂ VÍE

s. v. carenă.

OPERĂ VÍE

s. v. carenă.

stúrzul víilor

s. m. + s. f. (sil. vi-i-)

VÍE

, vii, s.f. 1. Teren plantat cu viță (I); plantație de viță. 2. Viță (I). – Lat. vinea.

VÍE

s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

víe

s. f., art. via, g.-d. art. víei; pl. vii, art. víile

VIE vii

f. Plantație cu viță de vie. ♢ Vinde via pe stafide v. A VINDE. A se duce la ~ cu struguri în poală a pleca undeva luând cu sine lucruri ce pot fi găsite acolo. [G.-D. viei] /<lat. vinea

víe (-íi),

s.f. – 1. Teren plantat cu viță, boltă de viță. – 2. Viță. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Pușcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s.m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Pușcariu 1884); viereasă, s.f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere și de mere).

VÍU, VÍE

, vii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se află în viață, care trăiește; înzestrat cu viață. ♢ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viață. ♢ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ♢ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă față de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viață sau mort; cu orice preț. ♢ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca și mort. Nici cu viii, nici cu morții, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăvenește. Morții cu morții și viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simțire. ♢ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viață care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuiește încă. Tradiție vie. ♢ Limbă vie = limbă care se vorbește în mod curent în prezent, limbă în circulație. ♦ (În concepția creștină) Etern, nemuritor, veșnic. 2. Plin de viață, de neastâmpăr; cu mișcări iuți, vioaie. ♦ Animat, însuflețit. Discuție vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligență; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S.n. (Rar) Viață. – Lat. vivus.

VIU

adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. v. susținut. 16. v. veșnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.

VIU

s. v. miez, mijloc, putere, toi.

Viu

≠ decedat, defunct, mort, neînsuflețit, pal, palid, răposat, spălăcit, șters, veșted, neviu

viu

adj. m., s. m., pl. vii, art. víii; f. sg. vie, pl. vii

viu

s. n.

VI//U ~e (~i)

1) Care trăiește; care este în viață. ♢ Carne vie rană deschisă, care sângerează. De ~ fiind încă în viață. ~ sau mort în orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decât ~) extrem de slăbit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necruțător față de cineva. 2) Care continuă să existe; care persistă, dăinuiește. Tradiție vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viață; însuflețit. 4) (despre foc) Care arde cu flacără puternică. 5) (despre lumină) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; strălucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic și deslușit. 8) (despre ochi) Care exprimă inteligență; ager. 9) (despre plante) Care este verde și sănătos. [Monosilabic]. /<lat. vivus

víu (-íe),

adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S.m.) Vietate, ființă. – 5. (S.m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s.f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s.f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s.f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s.f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s.f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s.f. ; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.