veárbă (vérbe), s.f. – Smoc de trei fire. – Var. viarbă. Sl. vrŭbĭ „șiret” (Scriban), cf. sb. vrbca „cordon”. În Banat.
VERB, verbe, s.n. 1. Parte de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie. 2. (Livr.; la sg.) Mijloc, fel de exprimare; limbaj; cuvânt. – Din fr. verbe, lat. verbum.
verb s. n., pl. vérbe
VERB ĕ n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indică acțiunea, starea sau existența unui obiect. ♢ ~ auxiliar verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse. 2) la sing. livr. Mod de exprimare prin cuvânt; limbaj. /
VERB s.n. 1. Parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (Poet.; la sg.) Cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. [Pl. -be. / < lat. verbum, cf. fr. verbe].
VERB s. n. 1. parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare. 2. (poet.; sg.) cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj. 3. (inform.) parte a unei instrucțiuni care precizează întrebările puse unui ordinator. (< fr. verbe, lat. verbum)