definiția vatamare definiție dex

VĂTĂMÁ

, vátăm, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnăvi de hernie. 2. A cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.

VĂTĂMÁ

vb. 1. v. dăuna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.) 3. a dăuna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

VĂTĂMÁ

vb. v. boșorogi, răni.

vătămá

vb., ind. prez. 1 sg. vátăm, 2 sg. vátămi, 3 sg. și pl. vátămă; conj. prez. 3 sg. și pl. vátăme

A VĂTĂMÁ vátăm

tranz. 1) A supune unei leziuni corporale; a răni. 2) fig. A îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a traumatiza; a leza. /<lat. victimare

A SE VĂTĂMÁ mă vátăm

intranz. A se îmbolnăvi de hernie. /<lat. victimare

vătămá (vátăm, -át),

vb. – 1. A damblagi, a schilodi. – 2. A strica, a avaria, a cauza pagube. – 3. A distruge, a ruina. – 4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a face hernie. – Mr. vatăm, vătămare „a ucide”, megl. vatăm. Lat. vĭctĭmāre (Cipariu, Gram., 78; Philippide, Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu, Semasiol., Meyer, Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148; Pascu, I, 182; Graur-Rosetti, BL, III, 72). Sensul de „a ucide” apare în lat. med. (cf. Deuter., XII, 21 și XV, 21, în Codex lugdunensis); cel de a distruge pare să impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui ct › t se explică prin faza pt › t, unde p a fost disimilat de labiala anterioară, cf. pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate încă neelucidată și anume trecrea lui i › ă, care, deși normală în rom., nu pare posibilă în mr., cf. vĭrĭdia › mr. vearză, rom. varză; aceeași dificultate pare să existe în a băga, v. mai sus. Toate aceste dificultăți la un loc au făcut îndoielnică aceată etimologie. Densusianu, Rom., XXXIII, 289; Densusianu, GS, VII, 273;Weigand, Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *vatimāre sau vatināre, obținut prin contaminarea lui vĭctĭmāre cu vates (Candrea, Éléments, 59; Weigand, Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu par mai probabile și demonstrează cu destulă elocvență că nu-i ușor de abandonat etimonul vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează alb. vuai, care nu pare să fie legat de cuvîntul rom. Sensul de „a face hernie” apare în Trans. și Mold. (ALR, I, 125), dar îl cunoaștem și în Munt. Der. vătămare, s.f. (daună, prejudiciu); vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător); nevătămător, adj. (inofensiv); vătămătoare, s.f. (plantă, Anthyllis vulneraria); vătămătură, s.f. (daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).

VĂTĂMÁRE

, vătămări, s.f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMÁRE

s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ cor-porală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

VĂTĂMÁRE

s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.

vătămáre

s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări