definiția unii definiție dex

díntr-o

prep. + art. sau + num.

díntr-un

prep. + art. sau + num.

într-o

prep. + art. sau + num.

î́ntr-un

prep. + art. sau + num.

nici únul

pr. m., g.-d. nici únuia; pl. nici únii, g.-d. nici února

príntr-o

prep. + art. sau + num.

príntr-un

prep. + art. sau + num.

tot úna

adv. + adv. (ține-o înainte tot una), adv. + num. (tot una și una)

UN, O,

unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ♢ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

un

adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor

un

num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei

un

num. – 1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s.f. (unire); unire, s.f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s.m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s.f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s.f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s.n., din fr. unisson; unitate, s.f., din fr. unité; uniune, s.f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.

un¹

adj., pr. m., g.-d. únui, pl. únii; f. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor (caut pe un profesor, nu pe altul)

un²

art. m., g.-d. únui, f. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor (este un laș)

un³

num. m., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei (am un frate, nu doi)

UNͳ,

unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere).

UNÍ

vb. v. conveni, înțelege, învoi.

UNÍ

vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele într-un tot.) 2. v. asambla. 3. v. îmbina. 4. a îmbina, a încheia, a prinde. (A ~ capetele bârnelor.) 5. v. agrega. 6. (LINGV., BIOL., TEHN,) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (Doua elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. v. unifíca. 8. v. fuziona. 9. v. asocia. 10. v. coaliza. 11. v. căsători. 12. a (se) îmbina, a (se) împleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)

A (se) uni

≠ a (se) despărți, a (se) dezbina, a (se) separa, a se dezuni

uní

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unésc, imperf. 3 sg. uneá; conj. prez. 3 sg. și pl. uneáscă

A UN//Í ~ésc

tranz. 1) A face să se unească. 2) (drumuri, râuri etc.) A face să aibă legătură. /<lat. unire

A SE UN//Í mă ~ésc

intranz. 1) A se îmbina formând un tot; a se agrega. 2) A încheia o înțelegere; a cădea de acord (în vederea unui scop comun). 3) A se împreuna printr-o înțelegere. /<lat. unire

uníe

, uníi, s.f. (înv.) unire cu autoritatea papală; uniație.

ÚNUL, ÚNA,

unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui substantiv, fără a da o indicație precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanță cu „altul” sau cu sine însuși) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelație cu „altul”, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanță peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanță cu „altul”) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. 3. (Cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. A-și pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.

UNUL

pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevașileă, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.)

únul

pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. și f. února

ÚNUL úna

(únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ♢ ~ mai bun (frumos, deștept etc.) decât altul toți la fel de buni (frumoși, deștepți etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A ști (sau a o ține) una și bună a persista într-o opinie. /<lat. unus, una