únghi (-iuri),
s.n. –
1. Figură geometrică formată din
două semidrepte care
pleacă din
același punct. –
2. Colț,
ungher. – Var. înv.
înghiu. Lat.
angŭlus (Densusianu,
Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465; cf.
împotrivă Graur,
BL, V, 88), cf. fr., prov., cat.
angle, it.
angolo. Schimb de
inițială ca în
umbla (după Schuchardt,
ZRPh., XLI, 254, prin
contaminare cu gr. ὄγϰος), cf.
sard.
ungrone (Wagner 116). Der. din sl.
ąglŭ (Conev 76;
Graur) nu este mai
credibilă din
punct de
vedere fonetic. – Der.
ungher (var. înv.
ungheriu), s.n. (
colț), din lat.
angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din lat.
angŭlāre);
unghiular, adj., după fr.
angulaire.