troácă (-ce),
s.f. –
1. Albie,
copaie,
covată. –
2. Ladă în care
curge făina la
moară. –
3. (Trans.)
Sabot,
piedică de
roată de
car. –
4. (Olt.)
Tigvă (
Lagenaria vulgaris). – Var. Olt., Trans.
troc, Mold.
treucă. Germ.
Trog, prin
intermediul săs.
trôch, șvabul Trucke (
Diez,
Gram., I, 129; Borcea 215; REW 8932;
Candrea), cf.
ceh.
troky (Cihac, II, 421; Densusianu,
Rom., XXXIII, 287). – Der.
trocar, s.m. (
nume dat locuitorilor din
suburbiile Brașovului,
poreclă dată
ardelenilor de
către locuitorii din Muntenia; Arg.,
polițist), s-a
explicat prin
copaia în care se vînd
fructele (Lacea,
Țara Bîrsei, III, 234) sau printr-un
anumit obicei (
Candrea),
dar se
datorează mai
degrabă sensului de „
animal care mănîncă din troacă”. Nu este
clară eventuala legătură a var.
treucă cu
teucă.