definiția topi definiție dex

TOPÍ,

topesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A trece sau a face ca un corp să treacă, prin încălzire, din stare solidă în stare lichidă; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-și pierde consistența, a se muia (sub efectul căldurii). ♦ Tranz. și refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduioșa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apă sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânări; p. ext. despre obiecte supuse acțiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slăbi, a se usca, a se vlăgui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevăzut, a dispărea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârși, a se prăpădi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♢ Expr. A se topi după cineva = a ține foarte mult la cineva, a iubi cu patimă pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare poftă. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin menținerea în apă, sub zăpadă sau la rouă, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se șterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desființa. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sănătate etc. – Din sl. topiti.

TOPÍ

vb. 1. (reg.) a (se) sparge. (S-a ~ zăpada.) 2. v. dizolva. 3. a (se) lichefia. (A ~ un metal.) 4. (reg.) a (se) mura. (A ~ o plantă textilă.)

TOPÍ

vb. v. consuma, desființa, distruge, epuiza, isprăvi, lichida, nimici, prăpădi, sfârși, termina.

A se topi

≠ a îngheța

topí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. topésc, imperf. 3 sg. topeá; conj. prez. 3 sg. și pl. topeáscă

A TOP//Í ~ésc

tranz. 1) A face să se topească. 2) (cânepa, inul etc.) A ține în apă pentru a separa fibrele de tulpină; a dubi; a mura. 3) fig. A face să nu mai existe (prin aplicarea forței); a nimici; a distruge; a se prăpădi. 4) fig. A consuma fără măsură; a cheltui fără socoteală; a irosi. ~ sănătatea. /<sl. topiti

A SE TOP//Í mă ~ésc

intranz. 1) A trece din stare solidă în stare lichidă. 2) fig. A deveni din ce în ce mai puțin vizibil, dispărând. 3) (despre obiecte supuse acțiunii focului) A dispărea prin ardere; a se mistui. 4) fig. (despre oameni) A se slei de puteri (sub acțiunea unui sentiment puternic sau a unei boli latente). ♢ ~ din picioare (sau văzând cu ochii) a slăbi foarte repede. A i ~ cuiva inima a fi cuprins de sentimente chinuitoare. /<sl. topiti

topí (-pésc, -ít),

vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s.f. (dezastru, catastrofă); topilă, s.f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s.f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s.f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s.f. (topilă; creuzet); topitorie, s.f. (atelier de topit metale); toplotă, s.f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin).

ȚOP

interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură, o mișcare bruscă sau (rar) care sugerează o cădere. 2. Exclamație care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenția neașteptată a cuiva. ♦ Cuvânt care exprimă o schimbare subită de atitudine, de situație. [Var.: țup, țúpa interj.] – Onomatopee.

țop/țop-țóp

interj.

ȚOP

interj. 1) (se folosește drept strigăt când cineva face o săritură). 2) (se folosește pentru a exprima o schimbare bruscă de situație sau de atitudine). /Onomat.

țop

, țopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la țară. 2. floare artificială purtată la nunți.

țop

interj. – Exprimă ideea de salt sau de săritură neașteptată. – Var. țup(a), țopa. Creație expresivă: cf. hop, țuști și REW 8960b, sb., slov. cop, rut. cuppā (Candrea). – Der. țopăi (var. țupăi), vb. (a sări, a sălta; a dansa prost); țopăială, s.f. (săritură; dans); țoapă, s.f. (mitocan, dobitoc); țopîrlă (var. țopîrcă), s.f. (țăran, bădăran); țopîrlan, s.m. (mîrlan, mitocan), cf. ngr. τσοπάνης.

țop (-pi),

s.m. – 1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moților, care obișnuiesc să-și împletească părul. Germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmației acestui autor, nu are nimic în comun cu țopîrlan, cel puțin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între țop și țoapă.

țopi

s.m. pl. (reg.) nume dat moților.