tărhát (-turi),
s.n. –
Povară,
catrafusele ciobanului. – Var.
tîrhat, (Bihor)
tărhatiu „
sarcină”. Mag.
terh, acuz.
terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu,
Lr., 105), cf. rut.
terh, slov. Din
același cuvînt mag. care
înseamnă „
încărcat,
greu”
provine tărhită, s.f. (Trans., potîrniche),
datorită felului său de a
merge (după
ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl.
tetrĕvĭ „
fazan”), din mag.
terhes „
supraîncărcat”, de unde
vine și
tăr(h)oasă, s.f. și adj. (
însărcinată), cf.
grea și
ceh.
terchavy „
grea” și „
însărcinată”. Cf.
tar.