taifá (-ále),
s.f. –
Alai,
șir de
oameni,
grup de
însoțitori. Mr., megl.
taifă. Tc. (
arab.)
tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg.,
alb.
taifa, ngr. ταïφᾶς. Este
dubletul lui
taifas, s.n. (
taclale, bîrfă,
conversație), din ngr. (Gáldi 258), der.
tăifăsui, vb. (a
sporovăi, a
pălăvrăgi).