strîmt (-tă),
adj. –
Îngust, strîns,
bine legat. – Var.
strîmpt, strimt. Mr., megl., istr.
strimt. Lat. *
strĭnctus, în
loc de
strĭctus ‹
strĭngĕre, cu
infixul nazal propagat pornind de la
tema prezentului (Cihac, I, 267; Pușcariu 1659; Philippide, II, 655; REW 8305), cf. v. it.
strinto,
ven.
strento, logud.
istrintu, fr.
étreint, alb.
streite (Meyer,
Alb. St., IV, 109).
Pentru forma cu
i, cf. Byck-
Graur 21. Cf.
strînge. Der.
strîmta, vb. (a strînge, a
îngusta);
strîmtaș, s.m. (laț,
ochi la
hamuri prin care
trec șleaurile);
strîmtoare, s.f. (
îngustime, strîmtime,
necaz;
loc îngust,
defileu,
trecătoare,
braț de
mare);
strîmtură, s.f. (înv.,
defileu,
trecătoare; înv.,
îngrădire);
strimteală, s.f. (strîmtoare);
strîmtora (var.
strîmtori), vb. (a constrînge, a
forța, a
limita, a restrînge; a
lăsa fără bani, a
stoarce, a
secătui);
strîmtoreală, s.f. (
jenă financiară,
necaz).