spárge (-g, -rt),
vb. –
1. A
Împrăștia, a
risipi, a
dispersa. –
2. A
dizolva, a
lichida. –
3. A
rupe, a
distruge o
armată. –
4. A
deschide, a
face o
deschizătură. –
5. A
rupe, a frînge, a
face bucăți. –
6. A
desființa, a
distruge, a sfîșia. –
7. A
încălca, a
viola, a nu
respecta. –
8. A se
deschide, a
plesni un
abces. –
9. (Refl.) A se
izbi, a se deslănțui. – Mr.
(a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl.
sparg(iri), istr.
spǫrg,
spǫrt. Lat.
spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu,
Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it.
spargere, prov.
esparzer, cat.,
port.
espargir, sp.
esparcir. – Der.
spărgăcios, adj. (
fragil,
casant);
spărgător, adj. (care
sparge; s.m.,
hoț prin
efracție; s.n.,
instrument de spart);
spărgălui, vb. refl. (Olt., a se
împrăștia, a se
risipi);
spargere, s.f. (
acțiunea de a
sparge sau de a
rupe;
furt prin
efracție);
spărtură, s.f. (
ruptură,
crăpătură;
fragment,
bucată; înv.,
împunsătură,
gaură).