SFINȚÉNIE s.f. Calitate a ceea ce este sfânt. ♢ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enic.
SFINȚÉNIE s. (livr.) sanctitate, (rar) sacralitate, (înv. și pop.) sânțenie, (înv.) sfinție.
SFINȚÉNIE s. v. consacrare, sfeștanie, sfințire, târnoseală, târnosire.
SFINȚÉNIE f. rel. Însușirea de a fi sfânt, atribuită unei persoane sau unui obiect de biserică. ♢ Cu ~ a) cu pietate; cu evlavie; b) cu exactitate; întocmai. [G.-D. sfințeniei] /a sfinți + suf. ~enie