SFÁNȚ, sfanți, s.m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ♢ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s.m.] – Din germ. Zwanzig[er].
sfanț s. m., pl. sfanți
sfanț (-ți), s.m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanțig, sfanțih, svanțih. Mr. sfanțic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănțoaică, s.f. (monedă de 10 creițari); sfănțui, vb. (a mitui); sfănțuială, s.f. (mituire).