semețí (-țésc, -ít),
vb. –
1. A
încuraja, a
îndrăzni. –
2. (Refl.) A se mîndri, a se
făli. –
3. (Refl.) A
face pe
grozavul, a-și
lua nasul la
purtare. – Var.
sămeți, sumeți, sîmeți, și der. Sl.
sŭmĕti „a
îndrăzni” (Cihac, II, 336; Tiktin; Berneker, II, 47), cf. sb.
smeti; probabil contaminat cu
formația expresivă, sau cel
puțin cu
tratamentul expresiv al lui
sumuța, asmuța, deoarece ar explica greu fonetismul rom. – Der.
semeț, adj. (mîndru,
arogant);
semețește, adv. (cu îngîmfare);
semeție, s.f. (mîndrie,
fală,
trufie,
insolență).