SART, sarturi, s.n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.
sart s. n., pl. sárturi
SART s.n. Frânghie care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. [Pl. -turi. / < it. sarta].
SART s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)
SART s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)
ȘART s. v. acord, aranjament, clauză, combinație, condiție, contract, convenție, datină, dispoziție, fel, hotărâre, înțelegere, învoială, învoire, legământ, obicei, ordin, pact, poruncă, prevedere, punct, regulă, rânduială, rost, socoteală, stipulare, stipulație, termen, tipic, tradiție, tranzacție, uz, uzanță.
șart interj.
șart s. n., pl. șárturi
Șart2 ~uri n. înv. Obicei care se transmite din generație în generație; datină. ♢ După ~ după o regulă statornicită; după obicei. Pe ~ într-o anumită succesiune; pe rând. /<turc. șart
șart, șárturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanță; tradiție, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe șart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziție, hotărâre, stipulație; convenție, învoială.
șart (șárturi), s.n. – 1. Rînduială, regulă, tradiție. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) șart (Șeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.
ȘART2, șarturi, s.n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ♢ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart