definiția ramai definiție dex

bun rămás

adj. + s. n.

bun rămás

adj. + s. n.

RAMÁ,

ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.

RAMÁ

vb. v. lopăta, vâsli.

ramá

vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză

RAMÁ

vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].

RAMÁ¹

vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)

-RÁMA²

elem. -orama.

RĂMẤNE

, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ♢ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a se răzleți de o ceată, de o tovărășie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ♢ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală)= a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ♢ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ♢ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere.

RĂMÂNE

vb. 1. v. zăbovi. 2. a sta. (~ cu noi la masă.) 3. v. supraviețui. 4. (Transilv. și Ban.) a udi. (Au fost nouă, au ~ opt.) 5. v. dăinui. 6. v. fixa. 7. v. alege. 8. v. prisosi.

RĂMÂNE

vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.

rămâne

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rămân, 1 pl. rămânem, perf. s. 1 sg. rămăséi, 1 pl. rămáserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. rămână; ger. rămânând; part. rămás

A RĂMÂNE rămân

intranz. 1) A continua să stea pe loc. ♢ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneți cu bine (sau sănătoși) formulă de salut adresată cuiva la despărțire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de luptă a muri în război. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depășit într-o acțiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situație; a se menține într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa următoare. ~ cu zile a scăpa cu viață; a supraviețui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de rușine (sau de ocară) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. ~ de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? ~ cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat așa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. ~ literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ♢ Mult a fost, puțin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai ~ (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere

RĂMÂNEÁ

vb. II v. rămâne.

rămîneá (rămấn, rămás),

vb. – 1. A sta pe loc. – 2. A prisosi. – 3. A subzista, a se menține. – 4. A rezulta. – 5. (Cu prep. cu) A ține, a păstra. – 6. (Înv.) A condamna, a osîndi, a pedepsi. – 7. A învinge, a cîștiga. – 8. A cîștiga un joc sau o prinsoare. – 9. (Cu prep. de) A pierde pe cineva, a ajunge orfan sau văduv. – Var. rămîne. Mr. (a)r(ă)mîn(eare), armas, megl. rămǫn, rămas, istr. rămăr(esc)u, rămas. Lat. rĕmanēre (Pușcariu 1430; REW 7194), cf. it. rimanere, prov. remanre, v. fr. remaindre, v. sp. remaner. În conjug., pers. II a prez. rămîi, a influențat pers. III subj. să rămînă › să rămîie. Perf. simplu rămaș (mr., megl., istr. rămaș) a fost înlocuit de rămăsei. Der. rămas, s.n. (ereditate, moștenire; rest; prinsoare; înv., sentință, hotărîre); rămăși, vb. refl. (a paria); rămășag, s.n. (prinsoare), cu suf. -șag; rămășiță, s.f. (rest, reziduu; relief; deșeuri, gunoi, resturi, cenuși; înv., moștenire), pe care Pușcariu 1429 îl derivă din lat. *rĕmansicia. Din rom. provine mag. ramasz (Edelspacher 21).