púpăză (púpeze),
s.f. –
1. Pasăre migratoare (
Upupa epops). –
2. Colac în
formă de
cuib. –
3. Specie de
măzăriche (
Orobus vernus). –
4. Ciocan de
cioplitor. –
5. (Olt.)
Cicatrice. –
6. (Olt.)
Semnul dogarilor. –
7. Femeie fandosită,
sclivisită. –
8. (Arg.)
Prostituată. – Mr.
pupăză, megl.
pupcă, pupează. De la
pupă, cuvînt care
apare numai în mr. (cf. megl.
pupcă) și care este o var. a lui
pup,
creație expresivă. S-a
dat acest
nume pupezei
atît pentru moțul său (cf.
alb.
pupë „
moț”,
pupui „
cocoașă” și fr.
huppe „
moț” și „
pupăză”),
cît și
pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat.
upupa, fr.
huppe și
pupăi „a cînta
pupăza”,
pupui „a
pupăi”.
Oricum,
formația pare să se fi
creat în
rom. prin
atașarea la un
element expresiv inițial a suf. -
ză, care, în
ciuda unanimității filologilor, nu este
alb.,
căci a
fost productiv în
rom., cf.
cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹
boaghe, etc. Se
consideră în
general că
primul element reprezintă lat.
upupa, prin
intermediul unei
reducții *
pupa, și că suf.
indică un
împrumut din
alb. (Pușcariu 1403;
Candrea-
Dens., 1476; Densusianu,
Bausteine, 475;
Pascu, I, 149; Weigand,
Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea,
Dacor., IV, 843; Pușcariu,
Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf.
Graur,
BL, V, 116). Der. din lat. *
upupacea (Koerting 9910) este
neverosimilă, cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 284. Diculescu,
Elementele, 473,
reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος,
fără prea multă probabilitate. – Der.
pupăzoi, s.m. (
masculul pupezei);
pupăza, vb. refl. (Trans.,
despre vedere, a se
voala);
împupăza, vb. (a se
dichisi). Din
rom.
provin bg.
pupŭza (Capidan,
Raporturile, 218), și
probabil alb.