Definitia propriii definitie DEX Online, dictionar roman

a cunoaște ca pe propriul buzunar

expr. v. a cunoaște ca-n palmă.

Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia propriii

a fierbe în suc propriu

expr. a fi măcinat de griji și incertitudini.

Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia propriii

amór-própriu

s. n. [-priu pron. -priu], art. amórul-própriu, g.-d. art. amórului-própriu

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia propriii

PRÓPRIU, -IE,

proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ♢ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ♢ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia propriii

PRÓPRIU

adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. individual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creație ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren ~ pentru înflorirea artelor.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia propriii

Propriu

≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic

Dictionar: Dictionar de antonime | definitia propriii

própriu

adj. m. [-priu pron. -priu], art. própriul, pl. próprii, art. própriii (sil. -pri-ii); f. sg. próprie (sil. -pri-e), art. própria (sil. -pri-a), g.-d. art. própriei, pl. próprii, art. própriile (sil. -pri-i-)

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia propriii

PRÓPRI//U ~e

(~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparține unei persoane; individual. ♢ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei ființe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri. 2) Care întrunește trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunțare ~e. 3) Care este în concordanță deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ♢ Sens ~ sens inițial, de bază. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia propriii

própriu (próprie),

adj. – Personal, specific. Fr. propre. – Der. impropriu, adj., din fr. impropre; proprietar (var. vulg. propietar), s.m., din fr. propriétaire; prop(r)ietăreasă, s.f. (stăpînă); prop(r)ietate, s.f., din fr. propriéte; improprietate, s.f., din fr. impropriéte; împrop(r)ietări, vb. (a se face proprietar; a da țăranilor proprietăți agricole). Toate var. fără r sînt vulgare.

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia propriii