pétec (pétece),
s.n. –
1. Bucată, fîșie de
material, cîrpă,
zdreanță. –
2. Plasture,
astupătură. –
3. Slăbiciune,
defect predominant. – Var.
petică, petic. Mr.
peatic, megl.
petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt
identic calabr.
pettica „fîșie de
piele”, care este
trimis la gr. πιττάϰιον › lat.
pittacium „
bucată de
piele”, cf.
pitac, it.
petecchia, sp.
petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp.
pedazo, cat., prov.
pedaç, fr.
pièce (Pușcariu 1287; REW 6547);
dar der. e
dificilă (Philippide,
Principii, 18), a
vrut s-o
explice pornind de la vb.
a peteci,
iar Byck-
Graur 19
pornind de pl.;
dar, pe
lîngă că nu
par convingătoare,
aceste explicații trec sub
tăcere problema accentului. Alte
explicații nu sînt
nicidecum suficiente: din gr. πίττα „
bitumen”, ca
pată (
Candrea,
Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom.
*paltika, cf.
alb.
petke „
mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer,
Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan,
Raporturile, 545). Lat. *
picticus? Der.
peticar (var.
petecar), s.m. (
adunător de
petice;
telal;
cizmar care pune
petice);
peticărie (var.
petecărie), s.f. (
mulțime de
petice, de
haine vechi);
petici (var.
peteci), vb. (a cîrpi; a
rupe, a
zdrențui);
peticos (var.
petecos), adj. (
plin de
petice);
(îm)petecat (var.
(îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit,
plin de
petice);
peticuț, s.n. (
petic; Munt.,
covor fin);
peticări (var.
petecări), vb. (a
petici).