11 rezultate Dex Online pentru definitie panura

PẮNURĂ, pănuri, s.f. 1. (Pop.) Aba², dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ♢ Expr. A fi de o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră]. – Lat. paenula.

PẮNURĂ, pănuri, s.f. 1. (Pop.) Aba², dimie; p. gener. țesătură (groasă). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ♢ Expr. A fi de o pănură cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeași categorie. [Acc. și: pănúră]. – Lat. paenula.

PĂNURĂ s. v. aba.

PĂNURĂ s. v. categorie, fel, gen, material, pânză, soi, stofă, teapă, țesătură.

PĂNURĂ s. v. aba.

PĂNURĂ s. v. categorie, fel, gen, material, pânză, soi, stofă, teapă, țesătură.

pănură s. f., g.-d. art. pănurii; pl. pănuri

pănură s. f., g.-d. art. pănurii; pl. pănuri

PẮNURĂ ~i f. 1) Țesătură groasă de casă (din lână albă) din care se confecționau hainele țărănești; aba; dimie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [G.-D. pănurii] /<lat. paenula

PẮNURĂ ~i f. 1) Țesătură groasă de casă (din lână albă) din care se confecționau hainele țărănești; aba; dimie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [G.-D. pănurii] /<lat. paenula

pănúră (pănúri), s.f. – Aba, dimie. Lat. paenŭla „mantie”, din gr. φαινόλης (Scriban). Der. din lat. *pannŭla, dim. al lui pannus (Pușcariu 1255; Tiktin) sau din lat. pinnŭla „pană mică” (Candrea-Dens., 1317), pare mai puțin probabilă, cf. Graur, BL, V, 108 și REW 6514.