pîngărí (pângărésc, pângărít),
vb. – A
profana, a
murdări. – Mr.
pîngînescu, pîngînire, megl. (
spugănés, spugăniri). Din
păgîn „
necredincios”, prin
intermediul unei
forme *
păngîn, cu
n propagat (Philippide,
Principii, 44; Philippide, II, 649; Meyer,
Alb. St., IV, 80; Tiktin; REW 761;
Iordan,
Dift., 65; Densusianu,
GS, II, 20), cf. sl.
(u)puganiti „a
profana”, de la
poganŭ „păgîn”. Der. din sl. sau din
alb.
pëgërë (Pușcariu 1244) nu pare
convingătoare. – Der.
pînganie, s.f. (Olt., cîine
răutăcios,
necredincios);
pîngară, s.f. (
sacrilegiu,
infamie;
răutăcios,
necredincios);
pîngăriciune, s.f. (înv.,
profanare);
pîngăritor, adj. (
profanator).