definiția onorurile definiție dex

a face

(cuiva) onoarea expr. (intl.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva).

ONOÁRE,

(5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau a unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

ONOÁRE

s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are și el onoarea lui!)

Onoare

≠ dezonoare, rușine, necinste

onoáre

s. f., g.-d. art. onoárei

ONOÁR//E

f. 1) Demnitate morală, care caracterizează conduita; cinste. ♢ De ~ a) demn de încredere; b) care angajează cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvântul meu (tău, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formulă folosită pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morală de care se bucură cineva. 3) Amor propriu. *Gardă de ~ gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități. 4) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

ONOÁRE

s.f. 1. Cinste; integritate morală, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faimă, bună reputație. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mândrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore].

ONOÁRE

s. f. 1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate. o de ~ = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faimă, bună reputație. o a face ~ cuiva = a onora. 3. considerație, respect, stimă. o gardă de ~ = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități; în ă cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur)

ONÓR

s.n. v. onoare.

onór

(manifestare a stimei; rang) s. n., pl. onóruri

ONÓR ~uri

n. 1) Stimă deosebită; prețuire înaltă. ♢ A da ~ul a prezenta arma în semn de salut la primirea unei personalități sau în ocazii speciale. 2) la pl. Funcții administrative înalte; demnități. /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

onór (onóruri),

s.n. – Cinste. It. onore. E dubletul lui onoare, s.f. – Der. onora, vb. (a cinsti), din fr. honorer; onorabil, adj., din lat. honorabilis, sec. XIX; onorabilitate, s.f., din fr. honorabilité; onorar, adj., din fr. honoraire; onorar, s.n. (recompensă); onorat, adj., folosit numai ca titlu de disticție; onorific, adj., din lat. honorificus.

ONÓR

s.n. 1. (Mai ales în pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face onorurile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă (la o recepție). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].

ONÓR

I. s. n. semn exterior de cinstire, de stimă, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mit.) a da ~ ul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face ŭrile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă. II. s. m. nume dat cărților celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)