nepót (nepóți),
s.m. –
Persoană considerată în
raport cu
bunicii săi sau cu
unchii și
mătușile sale. – Mr., megl., istr.
nepot. Lat.
nĕpōtem (Pușcariu 1171;
Candrea-
Dens., 1225; REW 5890), cf. it.
nievo, nipote (logud
nebode), fr.
neveu, cat.
nebodo. Confuzia „văr” și „
nepot”, ca în it.
nipote, este indoeurop., cf. Meillet,
Mél. Soc. Ling., IX, 141. Cuvînt de
uz general (ALR, I, 171). Der.
nepoată, s.f. (și cu
sensul de „
verișoară”),
probabil der.
intern (
ipoteza unui lat. *
nĕpōta,
Candrea,
É'léments, 11;
Pascu,
Beiträge, 11 sau *
nĕpōtia, REW 5891, nu pare
necesară);
nepoție, s.f. (
înrudire de
nepot sau de văr);
nepotism, s.n., din fr.
népotisme;
strănepot, s.m.;
strănepoată, s.f. – Din
rom.
provine mag.
nepotya (Edelspacher 20).