definiția neam definiție dex

NEAM,

neamuri, s.n., adv. I. S.n. 1. Popor, națiune. ♢ Loc. adv. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ♢ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ♢ Expr. De neam (bun, mare etc) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă de loc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. ♢ Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în evul mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; descendenți ai unor boieri mari. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesiune sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♢ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg, și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem.

NEAM

adv. v. defel, deloc, nicicum, nicidecum, nimic.

NEAM

s. 1. seminție, trib, (înv. și pop.) sămânță. (Din ~ hunilor.) 2. v. popor. 3. v. națiune. 4. seminție, spiță, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din același ~.) 5. v. rudă. 6. v. familie. 7. familie, sânge. (E din ~ nostru.) 8. v. specie. 9. neamul omenesc v. omenie. 10. v. naționalitate.

NEAM

s. v. generație, naștere, obârșie, origine, proveniență, sex.

neam

adv.

neam

s. n., pl. neámuri

NEAM ~uri

n. 1) pop. Totalitate a oamenilor de o anumită naționalitate; seminție; popor; norod. ♢ De ~ (sau de ~ul lui) de origine; de naționalitate. 2) ist. Organizare obștească principală a comunei primitive (bazată pe rudenie de sânge); gintă. 3) Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; seminție; familie. ♢ ~ul omenesc specia umană; omenire. Din ~ în ~ din generație în generație. ~ de ~ul cuiva (sau ~ de ~) din tată-n fiu; din moși-strămoși. 4) Persoană de origine comună sau înrudită prin alianță; membru al aceleiași familii; rudă. ♢ A fi (de un) ~ cu cineva a fi rudă cu cineva. A se face ~ cu cineva a deveni rudă cu cineva; a se înrudi. A fi ~ după Adam a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 5) înv. Proveniență socială. ♢ De ~ bun (sau ales, mare) se spune despre cineva, care aparținea păturii sociale de sus. De ~ prost se spune despre cineva, care provenea din păturile de jos. 6) Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; fel; categorie; soi; gen; specie. ♢ Cu tot ~ul cu toții câți sunt; împreună. De tot ~ul a) de diferite naționalități; b) de toate felurile; fel de fel. Fără ~ și fără țară se spune despre cineva care nu-și cunoaște originea. /<ung. nem

neam¹

s.m. sg. (înv. și reg.) partea de țarină pe care o lucrează o familie.

neám (neámuri),

s.n. – 1. Popor, națiune. – 2. Rasă, castă, gen, clasă. – 3. Generație. – 4. Rudă, rudenie. – 5. (Mold.) Reuniune de boieri fără sarcini publice, boierie. – 6. Clasă, tip, categorie. Mag. nem (Cihac, II, 518; Tiktin), fără îndoială în relație cu sl. nĕmŭ „barbar”, cf. neamț; e posibil ca rom. să provină direct din sl. – Der. nemeș (var. neameș, ne(a)miș), s.m. (Trans., nobil, aristocrat), din mag. nemes; nemeșesc, adj. (aristocratic, nobiliar); nemeșie, s.f. (noblețe); nemeșug, s.n. (înv., noblețe), din mag. nemesség; nemeț, s.n. (generație, genealogie; familie, casă); nemenie, s.f. (rasă, castă, soi); nemotenie, s.f. (rudă); înemuri, vb. refl. (Mold., a se înrudi); nemureală (var. nemurenie), s.f. (Mold., înrudire). – Neam, adv. (deloc), pe care dicționarele obișnuite să-l confunde cu cuvîntul anterior, pare legat de mag. nem „nu” (Graur, GS, VI, 35; Gáldi, Dict., 95).

ia, neamule!

expr. v. ia cu pâine, neamule!.

ia cu pâine, neamule!

expr. (înv.) este folosită de negustorii ambulanți și precupețe care reclamă pentru desfacerea produselor comercializate.