definiția mustelor definiție dex

a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău

expr. a lenevi, a trândăvi.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte

expr. a fi inoportun.

MUSCA-BÓULUI

s. v. streche.

MUSCA-CÁILOR

s. v. tăun.

músca ciréșelor/múscă de ciréșe

s. f. art. + s. f./s. f. + prep. + s. f.

músca hóiturilor

s. f. art. + s. n.

músca țéțe

s. f. art. + s. f.

MÚSCĂ,

muște, s.f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ♢ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ♢ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boală somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaezensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buză inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

MÚSCĂ

s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (înv. și reg.) mușiță, (reg.) bâză, gâză. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (înv. și reg.) sclepț, (reg.) muscoi, tăun, gâza-calului, muscă-crăiască, strechea-cailor, trântor-de-cai; musca hoiturilor v. muscă-albastră; muscă-albastră (Calliphora vomitoria) = musca hoiturilor, muscă de carne, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-bețivă v. mușiță; muscă columbacă (Simulium columbaezensis) = (reg.) goangă-de-marhă, muscă-d-a-mică, muscă-năprasnică, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veninoasă; muscă de carne v. muscă-albastră; muscă-mare v. muscă-albastră.

MÚSCĂ

s. v. albină, gânganie, gâză, hexapod, insectă, mișină.

múscă

s. f., g.-d. art. múștei; pl. múște

MÚSC//Ă múște

f. 1) Insectă din ordinul dipterelor, cu două aripi subțiri și cu aparatul bucal adaptat pentru înțepat și pentru supt. ~-de-casă. ♢ A se aduna (sau a se strânge, a se grămădi, a veni) ca muștele la miere a se aglomera într-un loc (unde este rost de câștig ușor, fără muncă). (Să se audă) ~a! să fie liniște perfectă. A se simți (sau a se ști) cu ~a pe căciulă a se simți vinovat de ceva. Nu toate muștele fac miere nu oricine (poate) face bun și folositor. 2) pop. Orice insectă mică zburătoare. 3) Semn negru în mijlocul panoului de tragere. [G.-D. muștei] /<lat. musca

múscă (múște),

s.f. – 1. Insectă (Musca domestica). – 2. Albină. – 3. Păr lăsat să crească sub buza inferioară. – 4. Cavitate înnegrită pe dinții calului. – Mr., megl. muscă, istr. mușke. Lat. musca (Pușcariu 1137; Candrea-Dens., 1180; REW 5766), cf. it., prov., cat., sp., port. mosca, fr. mouche. – Der. muscar, s.m. (insectă, Telephorus fucus; gelat, Muscicapa griseola); muscărie (var. muscăraie), s.f. (mulțime de muște); muscură, adj. (oaie cu pete negre pe cap); cuvînt pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 18 îl derivă din lat. musculus ‹ muscidus, cu probabilitate redusă, și care a trecut la bg. muskur (Capidan, Raporturile, 210).

MUSCĂ-ALBÁSTRĂ

s. v. viermănar.

múscă-albástră

s. f.

múscă-bețívă

s. f., art. músca-bețívă

MUSCĂ-CĂIÁSCĂ

s. v. musca-calului.

múscă columbácă

s. f. + adj.

MUSCĂ-D-A-MÍCĂ

s. v. muscă columbacă.

MUSCĂDEBÂZÁI

s. v. streche.

MUSCĂDEBÂZĂÍT

s. v. streche.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÁT

s. v. tăun.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÍT

s. v. streche.

MUSCĂ-DE-CÁL

s. v. căpușă.

múscă de cal

s. f. + prep. + s. m.

múscă de cárne

s. f. + prep. + s. f.

MUSCĂ-DE-HÓIT

s. v. viermănar.

MUSCĂDEMÁRHĂ

s. v. streche.

múscă de várză

s. f. + prep. + s. f.

MUSCĂ-DE-VIÉRMI

s. v. viermănar.

MUSCĂ-MÁRE

s. v. împărăteasă, mamă, matcă, regină.

múscă-máre

s. f.

MUSCĂ-MĂRHÁSCĂ

s. v. tăun.

MUSCĂ-NĂPRÁSNICĂ

s. v. muscă columbacă.

MUSCĂNĂZDRĂVÁNĂ

s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, mus-că-mare.

MUSCĂ-OÁRBĂ

s. v. tăun.

MUSCĂOTRĂVITOÁRE

s. v. musca columbaca.

MUSCĂ-REÁ

s. v. muscă columbacă.

MUSCĂTĂÚNĂ

s. v. tăun.

MUSCĂ-VÂNĂTĂ

s. v. viermănar.

MUSCĂ-VENINOÁSĂ

s. v. muscă columbacă, viermănar.

MUSCĂ-VÉRDE

s. v. viermănar.

múscă-vérde

s. f.

pásărea-múscă

s. f., pl. păsări-muscă