móină (móine),
s.f. –
1. Vreme umedă și
călduță care
urmează frigului de
iarnă,
dezgheț. –
2. Teren arabil,
lăsat necultivat un
an pentru a
odihni pămîntul. –
3. Pește de rîu (Cobitis barbatula). De la
moale, adj., prin
intermediul pl.
moi sau de la vb.
muia, dar der.
prezintă dificultăți (
poate printr-o
formă anterioară *
moină, cu suf. -
ină). Der. din
moale e
general admisă;
dar pare
inutilă încercarea repetată de a
ajunge pînă la
latină (din
mollis, după
Iordan,
BF, III, 243; din *
mollināre, după Drăganu,
Dacor., III, 514; din *
mollimen, după Giuglea,
Dacor., IV, 1553; din *
mollio, -onis, după Spitzer,
BL, XIV, 48; din *
mollius, printr-un *
moiu pierdut, după
Candrea).
Pentru suf., Tiktin
sugerează un
paralelism cu
doină. Der. dintr-un sl.
močiti „a
umezi” (Cihac, II, 200), ca sb., cr.
močina, e
improbabilă.
Pentru sensul 3, cf.
molan, și, la
fel,
moișcă, s.f. (
guvid),
moiște, s.f. (Trans.,
Banat,
dezgheț), pe care Cihac, II, 200,
îl derivă din *
mociște din sl.
moča „
băltoacă”. Der.
moina (var.
înmoina), vb. (a
dezgheța);
moinos, adj. (
umed,
propriu dezghețului).