míță (míțe),
s.f. –
1. Smoc de
lînă sau de
păr. –
2. Lînă de
miel netunsă. –
3. Smoc de
păr la
pintenul călăreților. – Var.
miț. Mr.
ńiț. Origine îndoielnică. Se
consideră în
general drept der. de la lat. *
agnicius „de
miel” (
Candrea-
Dens., 1142;
Candrea;
Pascu,
Beiträge, 11;
Pascu, I, 134), der. care pare
posibilă,
dar nu
suficientă pentru a
explica toate
accepțiile cuvîntului.
Poate că este în
loc de *
niță și
vine din lat.
inituum, cf.
reg.
nízilu „
fir”,
catan.
nizzulu „
fir” (
Rom.,
Forsch., LXIV 417). Der. din
pol.
jagnięcy „de
miel” (Cihac, II, 199), din lat.
mῑca „
fragment” (Tiktin) sau din
mîță „
pisică” (REW 5557) pare
indoielnică. Der.
mițui (var.
miți), vb. (a
tunde mieii pentru prima oară);
mițuit, s.n. (
tunsul mieilor);
mițos, adj. (cu
multe mițe), care nu are nici o
legătură cu
mîță (Pușcariu,
Jb., XI, 54; REW 5557).