melestuí (-uésc, melestuít),
vb. – (Trans.) A da cu
parul. Mag.
melleszteni (Densusianu,
GS, I, 352; Drăganu,
Dacor., III, 721;
Candrea). – Der.
melesteu, s.n. (Mold.,
băț,
prăjină;
făcăleț), care pare să
presupună un mag. *
mellesztő,
paralel cu
menesztő „
băț”, din
melleszteni și
tő „
băț” (după Cihac, II, 192, din sl.
męti „a
comprima”; după Byhan 319, din sl.
mlĕti „a
măcina”).