mámă (máme),
s.f. –
Femeie considerată în
raport cu
copii ei. – Mr., megl.
mamă. Creație expresivă,
probabil continuarea directă a lat.
mamma (
Diez, I, 260; Pușcariu 1019;
Candrea-
Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt
infantil, de
uz foarte general,
bazat pe
ideea de „
hrană” sau „
persoană care
procură hrana”; în
așa fel că
ajunge să
semnifice atît „
mamă”
cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα
alb.
mëmë, sl. (bg., sb., cr.,
rus.)
mama, mag.
mama, it.
mamma, fr.
maman, sp.
mama etc.
Continuarea lat.
mamma pare să se
demonstreze prin mr.
mămos „care are
gușă”.
Fără îndoială,
există unii care-l
pun în
legătură cu
alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu,
Lr., 281). E cuvînt de
largă circulație (ALR, I, 155). În
limbaj vulgar, în Munt., se
abreviază cu un adj. posesiv:
mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it.
mammata, mr.
mă-ta. Cf.
muma, mămăligă. Der.
mamaie, s.f. (
mamă);
mămică, s.f. (
mamă);
mămucă, s.f. (Mold.,
mamă);
mamă-mare, s.f. (
bunică);
mucă, s.f. (Olt.,
mamă),
reducere din
mămucă;
muică, s.f. (Olt.,
mamă),
încrucișare a cuvîntului
anterior cu
maică.