LEHÁMITE s.f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ♢ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s.f. – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”.
LEHÁMITE s. v. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, oroare, plictiseală, repulsie, scârbă, silă, urât.
lehámite s. f.