LEHĂMETÍT, -Ă, lehămetiți, -te, adj. (Reg.) Plictisit, scârbit, dezgustat, lehămetuit. – V. lehămeti.
LEHĂMETÍ, lehămetesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se sătura, a se plictisi, a se dezgusta, a se scârbi total (de ceva sau de cineva); a se lehămetisi, a se lehămetui. [Var.: lehămețí vb. IV] – Din lehamete.
lehămetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehămetésc, imperf. 3 sg. lehămeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. lehămeteáscă
A SE LEHĂMET//Í mă ~ésc intranz. pop. A avea repulsie, dezgust (față de ceva sau de cineva); a pierde completamente dorința (de ceva); a se dezgusta. /Din lehamete