iríță
s.f. –
1. Varietate de grîu
timpuriu. –
2. Cuscută,
cuscuta-
inului (
Cuscuta europaea). – Var.
ieriță. Sl.
jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu,
Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr.,
rus.
jarica,
pol.
jarzyca.
Sensul al
doilea este
rezultat al unei
confuzii cu
iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi
aparține ghircă (var.
hircă, ircă), s.f. (
varietate de grîu
timpuriu,
Triticum durum), din sl.
jarka, rus., rut.
girka.
Ariuș, adj. (
timpuriu, se
spune în Olt. și
Banat despre anumite varietăți de
mere), pe care Drăganu,
Dacor., V, 328,
îl derivă din sb.
jaruch „
timpuriu”, pare a fi
suferit în
fonetism influența mag.
erös „
tare”, de unde
provine și
iriș, adv. (Trans.,
mult,
considerabil).