definiția imperativă definiție dex

imperativă

găsește rime pentru imperativă

Cuvinte apropiate: imperativ, imperativă

IMPERATÍV, -Ă,

imperativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ♢ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S.n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ♢ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia imperativă

IMPERATÍV, -Ă,

imperativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ♢ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S.n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ♢ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia imperativă

IMPERATÍV

adj., s. 1. adj. v. autoritar. 2. adj., s. (GRAM.) (înv.) poruncitor. (Modul ~.) 3. adj. v. imperios. 4. s. v. cerință.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia imperativă

IMPERATÍV

adj., s. 1. adj. v. autoritar. 2. adj., s. (GRAM.) (înv.) poruncitor. (Modul ~.) 3. adj. v. imperios. 4. s. v. cerință.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia imperativă

imperatív

s. n., pl. imperatíve

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia imperativă

imperatív

adj. m., pl. imperatívi; f. sg. imperatívă, pl. imperatíve

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia imperativă

imperatív

adj. m., pl. imperatívi; f. sg. imperatívă, pl. imperatíve

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia imperativă

imperatív

s. n., pl. imperatíve

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia imperativă

IMPERATÍV¹ ~ă (~i, ~e)

Care exprimă sau impune un ordin; poruncitor. ♢ Modul ~ mod personal al verbului, prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. /<fr. impératif, lat. imperativus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia imperativă

IMPERATÍV² ~e

n. Necesitate categorică și necondiționată; problemă de stringentă actualitate. /<fr. impératif, lat. imperativus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia imperativă

IMPERATÍV¹ ~ă (~i, ~e)

Care exprimă sau impune un ordin; poruncitor. ♢ Modul ~ mod personal al verbului, prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. /<fr. impératif, lat. imperativus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia imperativă

IMPERATÍV² ~e

n. Necesitate categorică și necondiționată; problemă de stringentă actualitate. /<fr. impératif, lat. imperativus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia imperativă

IMPERATÍV, -Ă

adj. Care ordonă; poruncitor. ♢ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ♢ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif].

Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia imperativă

IMPERATÍV, -Ă

adj. Care ordonă; poruncitor. ♢ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ♢ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif].

Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia imperativă

IMPERATÍV, -Ă

I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. o mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif)

Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia imperativă

Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!

Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.

Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.

Curs valutar