hatîr (hatấruri),
s.n. –
1. Favoare,
serviciu. –
2. Favoare necuvenită,
protecție ilicită. – Mr.
hătîre, megl.
atǫr. Tc.
hatir (Roesler 607; Șeineanu, II, 211; Lokotsch 842; Ronzevalle 83), cf. ngr. χατίρι,
alb.
hatër, bg., sb.
hater. – Der.
hatîrgiu, s.m. (care își
protejează prietenii; care
profită de
favoruri).